Prima        Contact        Harta
 Facebook        Youtube         Flux RSS              

Ministrul Ion PERJU din nou la Talmaza pentru a discuta despre reabilitarea stațiilor de pompare și irigare din localitate

Published on: M, 09/15/2020 - 16:37

15 septembrie 2020 - Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion PERJU, a fost astăzi, într-o vizită de lucru în satul Talmaza din raionul Ștefan Vodă pentru a discuta cu agricultorii care au solicitat suportul MADRM în reabilitarea stațiilor de pompare și irigare din localitate.

 

„Pe acest subiect am discutat cu dumneavoastră, în luna februarie a anului curent, aici la fața locului în satul Talmaza. Am constatat împreună că cea mai mare stație de pompare din fosta Uniune Sovietică este într-o stare dezastruoasă, inclusiv și stația de irigare. Am convenit și am reușit transmiterea stațiilor în gestiunea Asociațiile Utilizatorilor de Apă pentru a identifica oportunități de atragere a investițiilor pentru punerea în funcțiune a sistemului de irigare. Din păcate, starea dezastruoasă a stațiilor de la acea etapă nu s-a îmbunătățit, iar bunurile furate de-a lungul timpului: pompe, țevi, etc. nu au fost reîntoarse”, a menționat ministrul în dialogul cu producătorii agricoli.  

 

Drept răspuns agricultorii, membri ai Asociației Utilizatorilor de Apă au comunicat că intenționează să utilizeze rațional toate oportunitățile, fără a distruge, a pierde sau a irosi  capacități și investiții, însă nu dispun de suficiente surse, inclusiv financiare pentru a pune în funcțiune sistemul de irigare. Din acest considerent solicită suportul MADRM pentru a reuși să capteze apa în canalele de desecare și ulterior să o utilizeze pentru irigare.

 

”Stațiile fiind deja în gestiunea Asociației puteți beneficia de proiecte finanțate, spre exemplu de la UCIP IFAD pentru construcția rețelelor de alimentare cu apă pentru irigare: conducta de aprovizionare de apă de la sursă până la câmp, bazin de acumulare/ stocare a apei (la necesitate), reabilitarea stație de pompare.  De asemenea, MADRM va identifica resurse, suntem în discuții cu partenerii de dezvoltare, pentru a identifica oportunități de dezvoltare a sistemelor de irigare la nivel național” a precizat Ion PERJU. 

 

Totodată, oficialul a subliniat că împreună cu reprezentanții Fondului de Dezvoltare Durabilă vor fi identificate soluții pentru a contribui la atragerea investițiilor în acest sens, iar membrii Asociației Utilizatorilor de Apă împreună cu autoritățile publice locale să participe activ inclusiv, cu partea de contribuție, pentru a  realiza obiectivul propus.

 

După dialogul cu producătorii agricoli, ministrul a vizitat un teren agricol irigat pe care se cultivă porumb. De asemenea, tot pe subiectul irigării și a situației din sector, oficialul a discutat și cu administrația locală din localitatea Crocmaz.