La Chișinău s-a desfășurat Forumul Național al Crescătorilor de Animale

Published on: V, 02/09/2024 - 15:45

9 februarie 2024, Chișinău - Fermieri și experți în creșterea și nutriția animalelor s-au întrunit la cea de-a III-a ediție a Forumului Național al Crescătorilor de Animale, desfășurat la Chișinău.

 

Scopul este de a discuta  cele mai recente tendințe în producerea sustenabilă și sigură a cărnii și ouălor. Participanții pun accent pe necesitatea îmbunătățirii practicilor de creștere a animalelor și de producere a alimentelor, astfel încât să fie minimizate riscurile asupra sănătății consumatorilor.

 

Secretarul de stat al MAIA Iurie Scripnic a comunicat fermierilor despre politicile și măsurile de sprijin pentru producătorii agricoli implementate de minister pentru promovarea și dezvoltarea sectorului zootehnic în Moldova.

 

„În prezent, pe lângă măsurile de subvenționare cunoscute de fermieri, există oportunități financiare în cadrul proiectului AGGRI. Fermierii pot depune dosare pentru a-și construi sau moderniza exploatațiile zootehnice, pentru dotarea acestora cu tehnologii de ultimă generație și achiziționarea animalelor de prăsilă. De asemenea, sunt disponibile fonduri pentru eficientizarea energetică a exploatațiilor, inclusiv prin implementarea unor tehnologii precum stațiile de biogaz. Valoarea maximă a unui grant ajunge la 1 milion USD, cu condiția ca suma să nu depășească 50% din valoarea investiției eligibile. Dosarele vor fi depuse la oficiile teritoriale ale Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură până pe 17 mai 2024​”, a menționat Iurie Scripnic.