Prima        Contact        Harta
 Facebook        Youtube         Flux RSS              

A fost aprobat Sistemul național de monitorizare și raportare a emisiilor de gaze cu efect de seră

Published on: J, 12/27/2018 - 13:18

Cabinetul de miniștri a aprobat, în ședința de ieri, Sistemul național de monitorizare și raportare a emisiilor de gaze cu efect de seră și altor informații relevante pentru schimbările climatice. Obiectivul este crearea cadrului legal și instituțional pentru monitorizarea tuturor emisiilor antropice de gaze cu efect de seră și evaluarea progresului înregistrat cu privire la îndeplinirea angajamentelor naționale și internaționale referitoare la emisiile în cauză.

 

În prezentarea proiectului, Ministrul Agriculturii Dezvoltării Regionale și Mediului, Nicolae Ciubuc, a făcut referință la importanța implementării acestui proiect, menționând că: „Sistemul respectiv va contribui la luarea unor decizii echilibrate și argumentate privind politicile viitoare în domeniul atenuării și adaptării la schimbările climatice”.

 

Aprobarea acestui document include și Regulamentul privind instituirea și funcționarea sistemului național de monitorizare și raportare; lista autorităților și instituțiilor responsabile care fac parte din sistem; lista gazelor cu efect de seră și potențialul lor de încălzire globală, care vor fi luate în considerație la inventarierea emisiilor de gaze cu efect de seră.

 

Proiectul Regulamentului stabilește procedura de colectare, procesare și raportare a datelor cu privire la emisiile de gaze cu efect de seră în adresa Secretariatului Convenției privind Schimbarea Climei, cu utilizarea următoarelor instrumente de raportare: inventarul național al gazelor cu efect de seră; raportul național de inventariere; comunicarea națională; raportul bienal actualizat.

 

De menționat că aplicarea sistemului propus spre aprobare va contribui la obținerea datelor necesare evaluării și raportării: angajamentelor internaționale ale Republicii Moldova față de Convenția privind schimbarea climei, Protocolul de la Kyoto și Acordul de la Paris; contribuției Naționale Determinate la Acordul de la Paris; strategiei de dezvoltare cu emisii reduse.

 

Serviciul informare și comunicare cu mass media