Prima        Contact        Harta
 Facebook        Youtube         Flux RSS              

Selectarea responsabilului tehnic pentru supravegherea lucrărilor civile privind construcția drumului din beton asfaltic/varianta albă cu lungimea de 2.75 km din or. Hîncești (acces spre s.Buteni), r-nul Hîncești

 


 

 

CERERE DE EXPRIMARE A INTERESULUI

(Servicii de consultanță – selectarea expertului individual-responsabil tehnic)

 

 

Fondul  Internaţional  pentru  Dezvoltarea  Agriculturii (IFAD)  finanţează  Programul  Rural  de Reziliență Economico-Climatică Incluzivă  (PRRECI) în Moldova. Programul este în derulare din anul 2014 şi va fi implementat în decursul unei perioade de cinci ani. Componenta INFRASTRUCTURA RURALĂ DE SCARĂ MICĂ din cadrul PRRECI este gestionată de către Unitatea Consolidată pentru Implementarea Programelor IFAD (ANGAJATOR).

 

Funcţia Responsabilului tehnic are ca scop organizarea şi realizarea supravegherii directe a lucrărilor civile care se vor executa în baza proiectului tehnic și în conformitate cu condițiile contractului, care urmează a fi semnat între Angajator și compania de construcții (Contractor). Responsabilul tehnic va activa sub controlul direct al ANGAJATORULUI şi în cooperare cu beneficiarul de proiect format din agenți economici ca grupul-client (în continuare “Client”) și Primărie.

 

Sarcini și responsabilități generale

  1. Verificarea volumelor de lucrări și materiale, efectuarea supravegherii calităţii lucrărilor de construcţie şi completarea Registrului de lucrări şi cărţii tehnice;
  2. Efectuarea controlului şi completarea documentelor de execuţie necesare pentru rapoartele de lucrări executate prezentate de Contractor;
  3. Lucrul cu Contractorul în vederea identificării problemelor şi raportarea lor imediată către Primărie, Client şi Angajator;
  4. Colectarea de la Contractor a rapoartelor privind lucrările executate şi verificarea lor;
  5. Depistarea şi informarea imediată a Angajatorului despre includerea în dările de seamă privind lucrările executate a lucrărilor care de fapt nu au fost efectuate;
  6. Monitorizarea respectării termenului de finisare a lucrărilor de construcţie conform contractului semnat cu Contractorul;
  7. Prezentarea regulată a rapoartelor în conformitate cu prevederile contractului;
  8. Promovarea procedurilor Angajatorului şi asigurarea transparenţei implementării proiectului în rândurile beneficiarilor.

 

Responsabilul tehnic îşi asumă răspunderea materială personală și deplina faţa de Angajator şi client care l-a angajat pentru verificarea corectă a execuţiei lucrărilor de construcţie, inspectarea tuturor aspectelor în legătură cu desfăşurarea proiectului din punct de vedere al profesionalismului, calităţii, respectării standardelor calitative şi a specificaţiilor cantitative descrise în documentaţia tehnică anexată la contractul încheiat de Beneficiar cu Contractorul.

 

Criterii de eligibilitate față de Prestator/Ofertant:

  • Persoană fizică disponibilă să presteze serviciile solicitate;
  • Existența certificării în domeniul supravegherii construcţiilor rutiere (a. drumuri şi piste de aviaţie și b. poduri) cu prezentarea obligatorie a certificatului care atestă acest fapt;
  • Prezența tuturor documentelor solicitate conform prezentului anunț;

 

Modelul scrisorii pentru exprimarea interesului  si alte detalii despre concurs pot fi accesate pe site-ul www.ucipifad.md, rubrica Achiziții, nr. 42/19 PRRECI.

 

 

Dacă aveți experiență de a lucra într-o capacitate similară și doriți să faceți o contribuție activă și durabilă la implementarea programului IFAD, prezentați un Curriculum Vitae detaliat, scrisoarea de exprimare a interesului (conform modelului din anunț) și Copia certificatului de atestare profesională la una din adresele menționate mai jos, pînă la 29 iulie 2019, ora 16:00, cu următoarele specificații:

 

Unitatea Consolidată pentru Implementarea Programelor IFAD (CPIU-IFAD)

Republica Moldova, mun. Chişinău

Bd. Ștefan cel Mare și Sfînt 162, biroul 1303

„Pentru Licitația 42/19 PRRECI”

sau în varianta scanată la adresa electronică:

E-mail: procurement@ucipifad.md

 

Pentru eventuale întrebări de clarificare:

Nadejda Russu, specialist în procurări UCIP-IFAD

Tel. (373 22) 22-50-46

Fax (373 22) 24-00-56

E-mail: procurement@ucipifad.md

 

 

 

Vă mai informăm că numai responsabilii tehnici inclusi în lista scurtă vor recepționa Cererea pentru ofertă tehnică și financiară (Request for proposal).