Concurs pentru selectarea beneficiarilor de granturi la finanțarea investiților pentru crearea centrelor de procesare a produselor agricole în cadrul grupurilor de producători

UCIP IFAD anunță lansarea celui de-al doilea APEL pentru selectarea beneficiarilor de granturi la finanțarea investiților pentru crearea centrelor de procesare a produselor agricole în cadrul grupurilor de producători.

 

Pentru a dezvolta cooperarea grupurilor de producători formate în cadrul asociațiilor pe produs partenere la implementarea PRR, și/sau constituite ca cooperative de producție / de întreprinzător, UCIP IFAD lansează prezentul concurs de Granturi pentru crearea centrelor de procesare/colectare/stocare a produselor agricole sau alte facilități care vor aduce o valoare adăugată produsului, în cadrul grupurilor de producători pentru următoarele lanțuri valorice; producerea laptelui, struguri de masă, ovine și caprine, plante aromatice și medicinale, pomușoare, miere de albini.

 

Beneficiarii grantului

 

Pentru a beneficia de suport investițional în cadrul PRR, grupul de producători (denumit grup client), cu excepția cooperativelor, va identifica un membru lider, agent economic, care va fi beneficiar direct al suportului investițional și va declara în scris intenția de a participa, din numele grupului, la concursul de granturi și de a crea, în beneficiul membrilor, un centru de procesare/colectare/stocare ce va genera valoare adăugată produselor acestora.

 

Notă: Grup de producători, este grupul format în cadrul asociațiilor pe produs (în baza unui contract de societate civilă (cu excepția cooperativelor), în conformitate cu art. 1926 din Codul civil, fiind constituit din producători agricoli, membri ai asociației de profil (minimum 5 persoane fizice sau juridice), care au drept scop crearea valorii adăugate produselor obținute de membrii grupului.

 

Membrii grupului și membru lider al grupului de producători vor semna un contract de asociere (contract de societate civilă – model) în care vor fi stipulate în detalii relațiile de colaborare dintre liderul grupului de producători (beneficiarul direct al grantului) și membrii grupului (beneficiari finali ai investiției), drepturile şi obligațiile fiecărui participant; repartizarea câștigului şi a pierderilor între participanți, etc..

Pentru a asigura că drepturile și beneficiile membrilor grupului sunt respectate și conforme condițiilor stabilite în cadrul Proiectului, UCIP IFAD va aviza contractul de asociere.

Cooperativele de producători fiind deja o formă de organizare a producătorilor, cu statut de persoană juridică, pot aplica direct la suportul investițional.

 

Criteriile de eligibilitate a beneficiarilor:

 

a. este înregistrat ca subiect ai activității de antreprenor, sub orice formă organizatorico-juridică și dispune de toate licențele și aprobările necesare pentru activitățile sale;

b. activitatea întreprinderii se desfășoară în mediul rural, conform certificatelor de înregistrare a entității și conform cerințelor autorităților fiscale de stat;

c. activitatea este bazată pe proprietatea privată, fondatorii și administratorul fiind cetățeni ai R. M.;

d. menține evidența contabilă, perfectează și prezintă în modul stabilit rapoartele financiare standard;

e. activitatea întreprinderii respectă politica statului în domeniul protecției mediului și utilizării raționale a resurselor naturale;

f. are semnat (contract de societate civilă) cu minimum 5 persoane fizice sau juridice, membri ai grupului de producători (aceștia totodată fiind și membri ai asociației de produs), și se obligă să achiziționeze/procure de la membrii grupului cel puțin 50% din volumul total al producției achiziționate/procurate și/sau să livreze /presteze cel puțin 50% din volumul total al producției /serviciilor membrilor grupului, pe o perioada de cel puțin 3 ani de la darea în exploatare a obiectului investiției finanțate.

g. Administratorul are experiența managerială și de administrare a afacerii min. 1 an(conform CV).

 

Nu sunt eligibili pentru finanțarea entități care:

 

a. sunt înregistrate în orașele Chișinău și Bălți

b. sunt în proces de insolvabilitate, faliment, reorganizare sau orice alte procese juridice similare;

c. au datorii privind impozitele și taxele către bugetului public de stat;

d. sunt societăți mixte cu investiții străine;

 

Valoarea grantului

 

Suma maximă a grantului va fi de, echivalentul în lei a max. 25.000 USD și va constitui maxim 40% din valoarea investiției. Beneficiarul (solicitantul de grant) va contribui cu minim 60% din valoarea investiției, exprimată în mijloace bănești (surse proprii  sau credite).

Atunci când valoarea investiției va depăși suma grantului și a contribuției proprii, investițiile pot fi susținute paralel prin finanțarea din linii de credit și facilități de garantare existente pentru ÎMM-uri.

 

Investiții eligibile

Proiectul va finanța:

 

a. investițiile direct legate de activitatea grupului de producători/ cooperativei de producători din Lanțul Valoric susținut de UCIP IFAD, a cărui membru este solicitantul.

b. investițiile pentru crearea sau modernizarea centrelor de procesare/colectare/stocare sau a altor unități, care vor duce la dezvoltarea Lanțului Valoric susținut în cadrul PRR și vor aduce o valoare adăugată produselor;

c. echipamentele și utilajele necesare pentru crearea sau modernizarea centrelor de procesare /colectare /stocare, cum ar fi: unitățile de colectare /procesare /uscare /spălare /sortare /calibrare /ambalare /etichetare, unele echipamente frigorifice (echipamente de răcire profundă, compresoare), echipamentele de inspecție a calității produselor, etc.

d. toate bunurile procurate ce fac obiect al investiției finanțate vor fi noi, procurate de la furnizori/companii specializate și însoțite de documente justificative ce demonstrează procurarea acestora.

 

Grantul NU poate fi folosit în următoarele scopuri:

 

a. pentru procurarea echipamentelor/ utilajelor de mâna a doua;

b. pentru plata de orice taxe sau impozite, asigurări, servicii;

c. procurarea sau arenda pământului și a imobilului existent de producere/păstrare;

d. completarea capitalului circulant;

e. plata TVA;

f. achitarea serviciilor aferente investiției;

g. cheltuieli de transport, montare, asigurare etc.

 

Detaliile privind Procedura de aplicare și metoda de evaluare a cererilor de finanțare le găsiţi accesând:

 

www.ucipifad.md/granturi/

 

APEL II: Concurs pentru selectarea beneficiarilor de granturi la finanțarea investiților pentru crearea centrelor de procesare a produselor agricole în cadrul grupurilor de producători

Vor fi aprobate pentru finanțate cererile care au acumulat cel mai mare scor, clasificate în ordine descrescătoare, până la valorificarea completă a sumei prevăzute în planul de lucru și bugetul anual.

Dosarul de aplicare cu setul complet de documentele necesare pentru obținerea grantului, se va depune la biroul UCIP IFAD, MD-2004, or. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 162, et.13, oficiul 1304.

Termenul limită de depunere a cererilor:   extins până la 30.06.2021 ora 16:00.

Pentru clarificări și concretizări scrieți pe adresa de e-mail: office@ucipifad.md